mâine, 30 septembrie, se împlinesc cinci luni de când ... .
cred că o să mă duc la film ca să serbez. ah!, ce lupte am dus cu mine, în tranșeele astea de carne, astfel încât am ajuns să aniversez ziua în care ... .
da, erau zile alea când nu mă privea nimeni în ochi, doar cel din oglindă se repezea să mă bată pe umeri apoi gata, dar cine să mă creadă, cui să spun în înghesuiala asta prin care merg zilnic, în care toți se grăbesc să traverseze? ieșeam din casă și eram fericit că nu mi se vede singurătatea, că vecinul din mine care stă la parter nu mai țipă, nu mai bate în oase să audă doamne - doamne din creier și să nu mai dorm.
doar golul din aglomeraţia metroului îmi încuraja inima să bubuie, și îmi era frică, dar ce frică.
la dracu!
la dracu!
la dracu!
iar o să mă învârt diseara la întoarcere minute în șir în stația de metrou ca un autist, ca până acum cinci luni ... .
dar nu!, este doar senzația și o voi strânge în pumn cu puterea unui bebeluș. nu senzație, nu ieși! rămâi în pachetul de crăciun pe care nu o să îl deschid niciodată.
zilele astea am încercat să zâmbesc, am fost cel mai aproape de zâmbet într-o amiază, o trecătoare m-a lovit din greșeală cu cotul în burtă. zâmbetul a fost de la supralicitare. știu, știu dragă, oricât de mult m-aș gândi la tine, pe e.k.g nu o să apară niciodată chipul tău, dar ce să fac, am și eu slăbiciunile mele vorba actorului.
un film de comedie o să mă aducă pe linia de plutire pe care navighez de cinci luni, până la urmă nu trebuie să ne lăsăm măturați de sentimente. așa îmi zic și prietenii la bere.
un film care să vorbească pe limba mea de păsăroi, în care să mă recunosc în toate personajele care defilează pe pânză spunându-mi în minte că formează un ditamai personajul, așa cum am văzut în prezentarea filmului Tentatii (i)rezistibile.
asta am nevoie.
omul este om și-n crucea goală. fii tare ștefane, dacă nu tu atunci când (sic!)? fii puternic! ăsta este remediu pentru orice dependență atunci când devine prea târziu să aplici tehnica rezonabilului.
recunosc, eram dependent de durere și asta se vedea după visele în care continuam durerea, letargia, suferința, din dorința de a nu uita. era o tentație care oferea o rezolvare ușoară doar pe fond psihic acolo unde timpul nu are limite.
nu, uitarea nu este ceva rușinos când prin ea îți salvezi pielea. până la urmă nu ea mi-a spus, în puținele cuvinte pe care le-a rostit, să ai grijă de tine!
am reușit, am multă răbdare în durere dar asta este altă poveste.
cred că o să mă duc la film ca să serbez. ah!, ce lupte am dus cu mine, în tranșeele astea de carne, astfel încât am ajuns să aniversez ziua în care ... .
 |
| Victor Brauner |
doar golul din aglomeraţia metroului îmi încuraja inima să bubuie, și îmi era frică, dar ce frică.
la dracu!
la dracu!
la dracu!
iar o să mă învârt diseara la întoarcere minute în șir în stația de metrou ca un autist, ca până acum cinci luni ... .
dar nu!, este doar senzația și o voi strânge în pumn cu puterea unui bebeluș. nu senzație, nu ieși! rămâi în pachetul de crăciun pe care nu o să îl deschid niciodată.
zilele astea am încercat să zâmbesc, am fost cel mai aproape de zâmbet într-o amiază, o trecătoare m-a lovit din greșeală cu cotul în burtă. zâmbetul a fost de la supralicitare. știu, știu dragă, oricât de mult m-aș gândi la tine, pe e.k.g nu o să apară niciodată chipul tău, dar ce să fac, am și eu slăbiciunile mele vorba actorului.
un film de comedie o să mă aducă pe linia de plutire pe care navighez de cinci luni, până la urmă nu trebuie să ne lăsăm măturați de sentimente. așa îmi zic și prietenii la bere.
un film care să vorbească pe limba mea de păsăroi, în care să mă recunosc în toate personajele care defilează pe pânză spunându-mi în minte că formează un ditamai personajul, așa cum am văzut în prezentarea filmului Tentatii (i)rezistibile.
asta am nevoie.
omul este om și-n crucea goală. fii tare ștefane, dacă nu tu atunci când (sic!)? fii puternic! ăsta este remediu pentru orice dependență atunci când devine prea târziu să aplici tehnica rezonabilului.
recunosc, eram dependent de durere și asta se vedea după visele în care continuam durerea, letargia, suferința, din dorința de a nu uita. era o tentație care oferea o rezolvare ușoară doar pe fond psihic acolo unde timpul nu are limite.
nu, uitarea nu este ceva rușinos când prin ea îți salvezi pielea. până la urmă nu ea mi-a spus, în puținele cuvinte pe care le-a rostit, să ai grijă de tine!
am reușit, am multă răbdare în durere dar asta este altă poveste.
Acest articol participă la concursul Superblog 2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu