Farmecul tenului și o poveste de iubire

E seară. Ne aflăm într-unul dintre parcurile unui oraș de provincie. Aleile vorbesc trecătorilor prin frunze galbene, aruncate ca niște cărți de joc în lumina galbenă a felinarelor. În parc sunt două statui, doi tineri reprezentați goi, stând unul în dreapta, celălalt în stânga unei fântâni. Nu se ating cu nici un milimetru de piatră, privirile lor, acum noaptea, sunt pierdute printre stele.

Ea (oftând): Eh! A mai trecut o zi. Azi doar patru fetițe au făcut poze cu mine, mamele lor le-au așezat pe toate patru, și au făcut o poză de grup. Grufie ziceau că se cheamă poza. Cred că mie mi-au prins doar picioarele astea prinse de iederă. (tonul ei devine supărat)

El : Dragă, dragă iar începem. (se aude un foșnet de ziar) E normal să fie așa, fii bucuroasă că au făcut poze, pe mine m-au lovit cu mingea, și trei adolescenți au scris o porcărie pe coapsă.

Ea (visătoare): Când lucra tatăl nostru la noi, ne șoptea povești în urechile ne ieșite din piatră. La chipul meu a lucrat o săptămână, m-a mângâiat cu diverse ustensile, apoi a dat cu lac. Mi-a spus că o să fiu cea mai invidiată din tot parcul pentru foarte multă vreme. O crăpătură nu aveam. (concluzionând) Zilele alea au trecut ca prin farmec.

El: Și ce vrei? Să fur doamnelor din poșete, când se opresc să bea apă, produse dermatocosmetice!?

Ea: Daaaaaaaa! Nu ai face rău. (brusc, în liniștea serii, se aude un pupic peste toți copacii din parc) Știi ce uscat devine tenul în serile de august, cât de aspru îl simt. Îl aud cum pocnește. Ca o piatră ponce de care se freacă furnicile, albinele și alea ... . Am uitat cum le zice. Degeaba ploaia, degeaba Ion săracu', oricât ne udă cu furtunul, tenul rămâne bolovănos. Iarna, când vin ninsorile, tenul se irită, devine ca o rană, sensibil și dureros la atingere. Obrajii devin roșii, dar nu de la îmbujorare. Și o vrăbiuță dacă vine, urlu ca locomotiva unui tren. (face ca o locomotivă)

El: Stai dragă, ne aud ăștia și ne aruncă la  gunoi. Ai uitat convenția?

Ea (răstită): Dă-o dracului de convenție. Vreau și eu să mergem în salonul din Cișmigiu, unde este rondul scriitorilor. Sau în Herăstrău, unde sunt oamenii ăia politici strânși la masa aceea rotundă. Nu pot merge așa, cu tenul capricios, când parcă am pistrui adânci de la prea mult soare, când roșu, ca o rană prelungă, de la frig. (doar pentru ea) Cât despre riduri, să nu mai vorbesc.

El: Crezi că cei din Cișmigiu sau din Herăstrău, nu au crăpăturile astea? Și apropo, în Herăstrău sunt doar niște capete, (pentru el) parcă sunt din Alice în țara minunilor sau niște simple capete ieșite din timbre. (adresându-se ei) Nu or să te bage în seamă, nu bagă ei în seamă nici fetițele tinerele care trec pe acolo, am auzit eu.

Ea: E treaba lor, eu vreau să alunece razele lunii pe obrazul meu. Să strălucesc, să lucesc, să sclipesc, să … . (trage puternic aer în piept)

El: Gata! Ești visătoare. Te-ai molipsit fără nici o speranță de vindecare. Roua de dimineață, roua de seară, trandafirii, tinerii care se sărută și suspină în jurul nostru, ți-au făcut felul. Ești cum ești, mai mult de atât nu ai ce să ceri. Zi mersi că nu ești ca Venus, măcar ai o floare în mână.

Ea: Ești răutăcios. Am auzit eu ce a făcut Venus aia, lasă că nu o plâng eu pe ea.Nu a rămas fără mâini așa, nitam-nisam.

El: Timpul trece, femeie, avem și noi o vârstă, chiar și de piatră, dar avem.  Câți oameni nu am văzut noi parcurgând lent viața din copilărie până la bătrânețe. Nu poți lupta contra vârstei. Nici porumbei nu pot, și doar cu ei conversăm cu celelalte statui. Pe ei i-am vrea nemuritori, sau wireless, să se miște mai repede.

Ea: Ia nu mai fă mișto de porumbei, că prin ei am aflat de la tipa din Carol, statuia de la trepte, despre Gerovital H3 Derma +.

El: Ce e asta dragă, a apărut o nouă galaxie?

Ea (dezamăgită): Nu toate statuile caută galaxii cum cauți tu, seară de seară.

El: Pei și ce fac toată noaptea cu ochii în stele? Că de numărat, te saturi din prima noapte.

Ea: Celelalte statui vorbesc despre Gerovital H3 Derma +, prima gamă anti-age din lume.

El: Și cum ai de gând să o cumperi? (ironic) Cu merișoarele copacului de lângă noi?

Ea: Nu e o idee rea. Și-ar putea lăsa o creangă în poșeta blondei ...

El (răstit): Care blondă?

Ea: Aia care vine și citește aici pe postamentul tău. (șugubăț) Ce, crezi că nu am văzut cum îi scrii poezii pe asfalt cu umbrele, cum îi trimiți păsările să îi ciripească cât mai aproape de cana cu cappuccino?

El (indiferent): Și ce vrei de la ea?
Ea: De la cana cu cappuccino?
El (iritat): De la blondăăăăăăăăăă!? 

Ea: Eu nu vreau nimic, merișorul vrea, (răutăcios) că și ăla o iubește.

El (mârâind): Mârșavule!

Ea: Să își lase el o creangă în poșeta aia roșie, să ia tubul ăla cu care am văzut că se dă pe față când pleacă de aici. (și mai răutăcios) Cred că plânge și nu vrea să își irite pielea, are sigur ceva pe suflet.

El: Ai văzut-o plângând!? Crezi că știe de mine, și-a dat seama .... . (vocile se depărtează, ca și când cei doi se îndepărtează pe una dintre alei).

sursa fotografiei: site-ul farmec.ro

 _______________________________________________

Acest articol a fost scris pentru superblog2014