Jurnalul unui Fan Brânză de 5 ani

Nu știu cum face mami asta, dar indiferent unde fug seara: la bunici sau pe tărâmurile îndepărtate din desenele animate, dimineața mă aduce înapoi în camera mea, plină cu ursuleți, avioane, mașini, afișe cu supereroi. Mă ia în brațe, deși doar o dată m-a fugărit un balaur și mi-a fost frică rău de tot, și îmi spune că e timpul să mă trezesc. Câteodată am voie să mă spăl pe dinți cu Ursu’ în brațe, altădată nu îl mai văd pe Ursu’ pâne seara. Cine este Ursu'? Ursu' este păpușa mea, cât mine de mare, primită de la unul dintre cei cinci Crăciuni veniți anul trecut pe la mine.

Când îl văd pe tati, plimbându-se pe hol și aranjându-și sfoara aceea la gât căreia îi zice cravată, înseamnă că micul dejun este pe aproape. Tati îmi face cu ochiul (când ăla, când celălalt), uneori mă ia în brațe și pot atinge tavanul, alteori mă ciufulește. Dimineața în bucătărie sunt multe lucruri pe masă, pe frigider, pe marginea chiuvetei. O aglomerație care îmi face plăcere. Geamul este deschis și miroase a ceai și a cafea, care îi rămâne lui tati pe buze până vine mami și o culege cu buzele ei.

Sorela este deja la masă, cu căștile pe urechi, butonând telefonul care nu e de jucărie ca al meu. O trag de codițe. Ea exagerează, cum îi stă bine unei soreli mai mari. Câteodată o ajută pe mami, îmi aduce un pahar cu suc, sau cu lapte, nu înainte de a scoate limba aia urâtă la mine.

Printre vocile alor mei (tati vorbește la telefon, mami vorbește cu tati, Sorela fredonează), vocile celor de la radio (vorbesc doi sau trei sau zece, că mai mult nu știu să număr), se aud sunetele specifice pregătirii sendvișurilor făcute de mami. Are în mână obiectul acela ascuțit cu care nu am voie să mă joc eu, și se mișcă fără încetare la frigider, prin dulapuri, prin pungi. Mărunțește bunătățile, le scoate din ambalaje, le așează pe farfurii. Apa de la chiuvetă spală ierburile aromate care apoi aterizează pe feliile de pâine și restul de bunătăți. Rezultatul este cam acesta:

Sendvișurile familiei mele

Pentru Tati. Două felii mari de pâine pe o farfurie galbenă, mare și ea. Între feliile groase se văd: un strat de salam, un ou fiert tăiat felii, două felii de roșie, câteva felii de castraveți. Pe afară dă mereu foaia de salată. Mai este și unt, sunt sigur de asta, lui tati îi place mult untul, dar când mai rămâne doar o bucățică, mi-o lasă mie. Pe farfurie sunt firimituri care în curând zboară pe jos, fiindcă tati mănâncă sendvișul din mers. Abia aștept să fiu și eu mare, să nu fiu nevoit să stau jos la micul dejun.

Pentru Sorela. Două felii de pâine scoase dintr-o pungă specială. Pâinea, deja feliată de nenea de la magazin, are un aspect nesfărâmicios, cum îl are la tati. Acest gen de pâine este preferata ei, cică ajută la siluetă. Cică este din grăunțe, dar când o fac gâină mă ciufulește. Între cele două felii mami îi pune: primul strat, cremă de brânză  (parcă e prima zăpadă de pe mașina lui tati), după care, uneori, este o felie subțiiiiiiiiire de roșie (fără miez, că îi curge pe bărbie), alteori o salată bine spălată și care nu iese din marginile feliilor,ca la tati. Nu mi-am dat seama dacă sendvișurile Sorelei corespund zilelor săptămânii. Sorela mănâncă încet, cu înghițituri mari de suc de portocale. Am uitat să adaug, sâmbăta și duminica pâinea este prăjită pentru toată lumea, că este timp becheret (sau cum îi zice).

Pentru Mami. O văd că înfulecă din mers câte o felie dintr-o baghetă, pe care pune cașcaval desendviș (așa îl alintă), sau brânză feta (brânza feta e pentru mami, îl aud pe tati spunând când suntem la cumpărături) sau unt cu o măslină, sau întinde cremă de brânză cu verdeață (preferata mea, o să vedeți de ce). Nu mănâncă niciodată mai mult de o felie, și cred că sunt singurul care o vede când aruncă felia în gură, nimeni din jur nu e atent la ea. Poate doar îngerașii.

Pentru Țuțu. O chiflă cu mac tăiată pe din două, amestecată cu mâncare pentru câini, dar și cu resturi de la sendvișurile noastre. Este totul pus într-un castron pe care îl hăpăie cu zgomot de mă prăpădesc de râs. Acesta este un sendviș pentru câini, mi-a zis mami când am întrebat-o de ce nu seamănă sendvișul lui cu al meu.

Sendvișul meu. Pentru că îmi place foarte foarte foarte mult brânza, Sorela îmi zice: Fan Brânză. Este singurul lucru făcut de Sorela care îmi place. Îmi dă impresia că sunt un gen de pirat bun al brânzei, un fel de supererou al ei. Mami îmi pune pe o baghetă tăiată pe lung: brânză pufoasă cu verdeață sau brânză pufoasă cu smântână sau brânză pufoasă cu somon. Orice combinație cu brânză aș inventa dimineața, mama îmi îndeplinește dorința. Nu știu cum face, drept pentru care, fără să știe, am numit-o în mare secret (vă rog să nu îi spuneți): ajutorul lui Fan Brânză astfel că oamenii pot apela la ea înainte să intervin eu. Uneori mai găsesc și o felie de cașcaval, peste care este așezată o foaie mare de salată, ca la tati. Mănânc până mi se acoperă buzele cu brânză.

Pentru Ursu’. Ursu’ este ursulețul meu fără un ochi, despre care v-am vorbit. Are și el sendvișul lui, separat de al tuturor: o jumătate de felie mică de pâine, cu brânză pufoasă cu verdeață (eu hotărăsc și pentru el) și neapărat o măslină, pentru că, am observat eu, măslina seamănă cu ochiul lipsă și așa poate îi crește la loc. Uneori sendvișul lui este mâncat de mama, alteori nu știu cum dispare, suspectez pe Țuțu sau pe Coco, papagalul nostru galben, care nu primește sendviș, grăunțele lui îi sunt suficiente, și oricum nu are voie brânză, al cărui Fan falnic sunt, după cum spunea Sorela. 

Oare îmi face mama o pelerină, dacă o rog, să o port în acțiunile mele de Fan Brânză printre colegii mei de la grădi'?

______________________________________________

Acest articol participă la SuperBlog 2014