BREF

Totul a început de la Helena Petrovna Blavatski(1831/1891), o personalitate controversată care a înfiinţat prin 1875 (decembrie) Societatea Teosofică ce avea ca scop formarea unei fraternităţi universale a oamenilor, studierea şi mediatizarea religiilor (cu precădere cele orientale)şi filosofiilor (aici intra şi gnoza, mistica renană etc) precum şi studierea legilor naturii şi trezirea puterilor oculte latente din om. Madame Blavatski este văzută de istoricii religiilor drept o impostoare în casa căreia s-au găsit fante ascunse în pereţii prin care ''soseau'' scrisorile din astral pentru oamenii care o vizitau în schimbul unor sume de bani şi de cei implicaţi în viaţa spirituală, drept o persoană diabolică, care practica magia neagră. Totuşi din acest moment învăţători spirituali, maeştri reîncarnaţi, indivizi mai mult sau mai puţin dubioşi, şi-au făcut apariţia pe scena vremurilor, publicând cărţi, ţinând conferinţe şi infiinţând şcoli, toate cu origine celestă. Din ''curtea'' Societăţii Teosofice se desprind doi din cei mai emblematici maeştri spirituali. Primul dintre ei Rudolf Steiner (1861/1925) care intră în Societatea Teosofică prin 1903, când Societatea era condusă de către succesoarea directă a lui Madame Blavatscki, Annie Besant. Rudolf Steiner vine cu propunerea ca toate conferinţele să se ţină într-un mediu mult mai atractiv pe plan spiritual, şi anume prin decorarea sălilor unde se ţineau conferinţele, ambient muzical plăcut, lucru care trebuia îndeplinit de fiecare participant în parte ca o contribuţie personală la desfăşurarea activităşilor. Ruptura a început din anul 1909 când Societatea Teosofică înfiinţează Ordinul Stelei Orientului, în spatele căruia stăteau nişte principii cu care Rudolf Steiner nu a fost de acord. Astfel că în 1912 înfiinţează Societatea Antroposofică care nu s-a vrut o altă ramură a Teosofiei. Toate conferinţele ţinute de-a lungul timpului s-au transformat în cărţi prin truda discipolilor şi celor apropiaţi, şi cuprind învăţături spirituale dobândite în urma cercetărilor spirituale efectuate chiar de Rudolf Steiner. Este cel care a gândit o înrădăcinare a spiritualităţii în toate domeniile vieţii înfiinţând astfel în domeniul şcolar şcoala Waldorf, în domeniul artei euritmia, în domeniul medicinei şi a alimentaţiei o tratare a lor prin homeopatie. Astfel au apărut chiar sere, pe pământurile unor membri, în care se cultivă legumele, fructele etc. după tratamente strict homeopate, indicaţii astrologice, astronomice şi spirituale. Până şi viaţa socială putea fi condusă, în concepţia lui Rudolf Steiner după percepte spirituale pe un model tripartit. În conferinţele susţinute apar nenumărate înformaţii spirituale fapt care i-a adus din partea celorlalte societăţi secrete existente dezaprobarea pentru faptul că vorbea despre nişte lucruri atât de ''intime''. Faptul ca primul Goetheanum (sediul Societăţii Antroposofice) a fost incendiat iar moartea lui prin otrăvire nu a fost elucidată până azi, nu fac decât să adâncească misterul acestui personaj, ale cărui conferinţe dezvăluie adevăruri inestimabile despre religia creştină( vezi De la Buddha la Christos, Creştinismul esoteric, Esotersimul creştin, Evanghelia după Ioan).

Al doilea personaj este strâns legat de ruptura lui Rudolf Steiner dar şi de oridnul menţionat. Ordinul Steaua Orientului, avea în centru un copil înfiat ilegat de către Annie Besant, în care membrii societăţii îl vedeau pe Christos întrupat. Astfel copilul a crescut, mai bine de 10 ani în cadrul şcolii respective, fiind îndoctrinat cu învăţături teosofice. Copilul în care era văzut spiritul hristic, care urma să conducă lumea şi care avea să fie oferit ei de către Societatea Teosofică, se dezice însă de toate învăţăturile primite, desfiinţează ordinul creat special pentru el, renunţă la toate onorurile, beneficiile şi darurile date lui încă din copilărie şi optează pentru cea mai aridă ştiinţă spirituală căruia nu i s-a putut găsi un nume. Persoana respectivă era Krishnamurti(1895/1986), şi în ultima conferinţă care dizolvă ordinul şi în acelaşi timp pune Societatea Teosofică pe o pantă descendentă, spunea:

''Eu susţin că Adevărul este un tărâm fără poteci şi că nu-l poţi cunoaşte cu adevărat pe nicio cale bătătorită, cu ajutorul nici unei religii, fiind lipsit de limite, necondiţionat, este deci inabordabil pe vreo cale şi nu poate fi structurat.

Eu nu îmi dorsc să am adepţi. Ce folos dacă te ascultă mii de oameni care nu înţeleg, care sunt cu totul închistaţi în dogme, care nu acceptă noul, ci mai degrabă încearcă să adapteze noul la vechile lor prejudecăţi. Îmi doresc ca cei care se străduiesc să mă înţeleagă să fie liberi, să nu mă urmeze orbeşte, să nu facă din spusele mele o religie, o sectă. Ei trebuie să se elibereze de teamă, de orice teamă''.

Krishnamurti a devenit unul dintre cei mai autentici maestri spirituali, cu o filosofie care punea accentul total, centrul mai bine zis, pe trăirea prezentului în condiţii de prezent continuu, fără a mai fi comparat cu trecutul. Vorbeşte despre trecerea timpului, iubire, suferină, viloenţă, pune accent pe om punându-i mereu în faţă o oglindă clară de cristal care este cea a conştiinţei. A fost comparat deseori cu filosofia Zen.

''Piaţa'' este asaltată azi de mulţi oameni: care în convorbiri penibile cu Dumnezeu, care în convorbiri cu fii decedaţi, care reîntruparea a lui Hermes venit să redea o gnoză, pierdută şi alterată, ''săraca'' de ea, încă de la naştere. Ce norocoşi trebuie să ne simţim!

Lăsând gluma la o parte cred că există doar o ''mână'' foarte mică de maeştri spirituali care merită atenţia nostră. Eu personal consider că în primul rând cel mai mare maestru spiritual suntem noi, fiecare în parte. Avem potenţial nelimitat dar refuzăm, din comoditate, să ne asumăm nişte responsabilităţi. Şi cădem în ridicol, în primul rând în faţa lui Dumnezeu, când motivăm că nu suntem pregătiţi, nu avem cunoştinţele necesare, nu suntem atât de evoluaţi.

În această scurtă, hai să zicem părezentare, am scris despre doi dintre cei mai reprezentativi oameni care spun, pe căi diferite acelaşi lucru, fiecare putem deveni propriul maestru spiritual. (personal Jesus :D). Şi nu vreau să râdeţi când o să vă spun că am scris toate acestea ca să vă prezint o poezie a unui veritabil om, un dedicat al Poeziei, un om care a văzut poezia ca pe o fiinţă platoniciană şi a trăit toată viaţa cu acest concept fără să îl abandoneze. A trecut astfel prin regimul comunist, rezistând tutror greutăţilor. Acest om este Gellu Naum, un chirurg de suflete care operează cu un bisturiu din cuvinte şi lumină. Are un minunat poem despre destinul maestrului spiritual, pe care vă las să îl citiţi mai jos

BĂTRÂNUL ŞEDEA MORT

Bătrânul şedea mort pe bălegar
în groapa lui contemplativă
el nu spunea nimic scâncea ca un copil într-un sâmbure
venea aceeaşi barcă doar pasagerii se schimbau
ei îi dădeau târcoale îl comemorau
bătrânul stătea mort cu o pălărie veche pe cap
câţiva discipoli cei mai puri cei mai profund murdari
scormoneau bălegarul cu degetele căutau râme pentru pescuit
noi ne adoram cum se spune Ne aflam acolo poate din întâmplare
ceilalţi veneau mereu Aveau cărţi şi caiete
se apropiau de bătrân îi puneau întrebări
(erau aceleaşi întrebări doar pasagerii se schimbau)
spuneau Te respectăm Iată are loc solemna ta comemorare
luăm notiţe stenografiem
dar de ce nu-ţi înţelegem bine şoapta aceea ajunsă până la noi
încearcă să fii mai clar Avem bilete dus întors
inclusiv două mese Debitează câteva adevăruri
noi le notăm le învăţăm le transmitem urmaşilor pe scurt
Bătrânul şedea mort pe bălegar
în groapa lui contemplativă
discipolii îşi mai dregeau zdrenţele se făceau că nu văd
era un spectacol mai degrabă trist Noi stăteam deoparte
susţineam că studiem poliglota Ne medita
o doamnă care ştia multe o botanistă severă
Ceilalţi se apropiau de bătrân îi puneau decoraţii pe scutece
îl fotografiau în scutece în mijlocul lor
era fru(mos) îl admi(rau) se delec(tau)
noi ne vedeam de treburile noastre acum ceva mai complicate
ne descurcam cum puteam
discipolii cântau la ghitară după ureche
ceilalţi puneau întrebări Era un cer albastru
câţiva mediteranieni se mai fecundau între ei pe alocuri
ceilalţi spuneau Te respectăm
eşti un al doilea Marconi Edison Exprimă
câteva aforisme două trei adevăruri
Bătrânul se zvârcolea pe bălegar îşi sfâşia scutecele
noi stăteam deoparte Trecea printre noi
o seninătate fără început şi fără sfârşit
ne simţeam bine cu umerii sprijiniţi de aer
ceilalţi făcuseră un amfiteatru Îl înconjurau pe bătrân
îi turteau pălăria îl stropeau cu furtunul
îi cereau câteva adevăruri
el îşi acoperea ochii îşi umplea gura cu bălegar
veneau vapoare trenuri pline
(erau aceleaşi doar pasagerii se schimbau)
eu îţi spuneam ceva fără importanţă Discipolii
se făceau că nu ne aud
tu îmi spuneai Endrigo vorbeşti ca în 33
când îţi dădeai bacalaureatul
eu vorbeam ca în 33 îmi dădeam bacalaureatul
studiam filozofia într-o cameră cu vedere la stradă
ceilalţi spuneau Te comemorăm ne târâm pe plăji răniţi în războaie
exprimă-ne clar şoapta aceea la care iţi dă dreptul
chitanţa ta de bătrân
Discipolii repetau în gând eroarea iniţială
noi ne lipeam obrajii ne mângâiam degetele în amfiteatru
Cântau muzici Veneau vapoare şi trenuri acolo Se petreceau defilări
bătrânul se zvârcolea pe bălegar Şoptea NU Atâta şoptea