despre cum este

perdelele pe jumătate trase 

în casă nimeni nici măcar eu
sub pernă telefonul în husa galbenă cumpărată de crăciun
baia este vis-à-vis de cameră
vis-à-vis de geamul băii un bloc
vis-à-vis de bloc parcul tineretului
pe el nu-l văd îl presupun în momentul în care trag apa la wc
termin de spălat pe dinți când trece o motocicletă pe stradă
după zgomot aceeași care m-a trezit la 3 noaptea

mănânc foarte aproape de frigider îl aud cum toarce
palmele apucă strașnic cu dragoste
mă gândesc la știu eu ce
și brusc mă văd în oglinda de pe hol îmbrăcat gata de drum
și-n tot acest timp?
de ce nu pot vorbi la prezent despre mailul dat revistei literare
despre conversația la telefon cu laptopul pe burtă
despre scrisul poeziei
de ce despre anumite lucruri trebuie să vorbesc la trecut?
spun astea în timp ce împing ușa de la lift
apoi ușa de la hol
apoi ușa de la ieșirea din bloc
apoi mii de uși invizibile de-a lungul aerului de dimineață
trec pe lângă școala în care l-am citit pentru prima oară pe asimov
îmi bag palmele în buzunare observând întunericul din clase

ora 9 30
în tramvai lume puțină și nu știu de ce îmi dă încredere în viitor
nu ca la ora 7 când aglomerația mă anihilează
tramvaiul face dreapta
eu intru pe ușa băncii elegant îngrijit
pun servieta pe scaunul din stânga
le spun motivul venirii și privind aparatul cu apă
îmi aduc aminte că nu am băut nimic
dar iară uit tot până îmi aud pașii pe culoarul din stația de metrou dristor
văd oameni furioși cu telefoane la ureche
sau oameni mâncând și făcând firimituri pe gresia galbenă

 
metroul care mă va duce la ștefan cel mare este foarte curat
se umple treptat până nu mai rămâne nici un scaun liber
glasurile oamenilor seamănă cu niște pescăruși deaspura mării
dacă închizi corect ochii

la ora 10 45 editura deja îmi dă cărțile pentru cenaclu
într-o pungă pe care mâna unei domnișoare georgiana a scris numele meu
de ce oare asta îmi dă o satisfacție?

trag aer în piept pe niște trepte negre
soarele este în viteza a cincea
o sun pe r să mă împărtășesc
nu știu cum să-i redau mai liniștit bucuria care m-a cuprins
ce-i al meu e pus deoparte chiar dacă e dosit bine
din când în când văd bucăți frumoase prin oțetul cu gogoșari
ca în acest moment când mângâi coperțile cartonate

aerul oamenii mașinile totul este în viteza a șasea
da sunt prețioase o asigur pe r
și în acest moment când termin de verbalizat ultima literă din adjectiv
dimineața se taie ca o maioneză
pe undeva se produc explozii iremediabile
văd continuarea dintr-un avion
trec pe lângă spitalul stefan cel mare
un tânăr de aceeași vârstă cu mine iese firesc într-un tricou roșu
cu mânecă scurtă și
fără brațe