un inventar al stării de a fi
O flașnetă uitată printre pietre, de care se apropie din când în când, valuri. Pe o vreme de toamnă, la amiază, cu pietrele sclipind ca niște solzi ai unui pește care se întinde departe, ce imagine bună de imortalizat.
Un capăt de fular alb al unei tinere ce așteaptă, gânditoare, trenul. Cu un bagaj rezemat de cizmulița maronie (dreaptă, dar nu e obligatoriu), ce cadru bun de pus într-o poezie.
Un brutar care scoate pâinea dintr-un cuptor căruia nu i se vede fundul, ce imagine bună de văzut într-o dimineață când ești într-un orășel de provincie (nu o să ne apucăm acum să spunem motivul).
Vangelis străpungând amintirile până spre copilărie, ce moment prielnic de a lăsa capul în jos și să privești la ghete murdare (nu uita că respiri).
Undeva departe, pe un versant de munte, un alpinist face un popas în corzile lui groase cât un picior de câine lup, ce imagine frumoasă de imaginat că se află departe de tine, la mii de kilometrii, dar fix pe aceeași direcție cu răsuflarea ta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu