Răcăciri pe strada ficțiunii

Motto

O fetiță își întreabă mama pe stradă

-  Mami, calea Lactee este tot una cu strada Ficțiunii?

Nevoia de ficțiune o avem cu toții, este ceea ce ne face să ne îndrăgostim, să ne creăm un hobby, să ne însușim o abilitate. Eu nu înțeleg prin ficțiune ceva irealizabil, o vorbă goală, ceva care nu are legătură cu realitatea. Adevărul este că noi trăim într-o ficțiune, o ficțiune pe care dorim să o avem sub control, dar viața își vede de cursul ei și ne dovedește mereu că nu poate fi îngrădită. Viața în sine este o ficțiune, dorința de a o pune sub control este o iluzie.

Ficțiunea este alternativa omului la viața prezentată de cei din jur lui (fie că este vorba de autorități sau oamenii de știință). Primele ficțiuni pot fi considerate picturile rupestre, apoi manifestările artistice (statuetete, medalioane) și cele literare (la început orale, transmise ca incantații). Dacă la început ficțiunea era modul în care omul lua cunoștință cu mediul (așa au apărut legendele care explicau fenomenele meteorologice), fiind singura acreditată să valideze anumite adevăruri, odată cu dezvoltarea științei, care tot din ficțiune s-a desprins (vezi istoria chimiei care are la bază alchimia), ficțiunea a pierdut din autoritate, din credibilitate, devenind doar un mod de manifestare artistică a omului. A devenit o stradă, mai populată sau mai goală, în funcie de perioadă și zona de manifestare, însă o stradă indispensabilă ființării. Fie că este vorba de pictură, sculptură, muzică, literatură strada ficțiunii a rămas să împlinească nevoile sufletești ale omului, împlinire care nu se rezumă niciodată doar la satisfacerea materială.

Literatura a fost una dintre manifestările artistice care a populat strada ficțiunii fie cu personaje literare memorabile (Gulliver, Gargantua, Pantagruel), fie cu scriitori care și-au pus amprenta asupra conștiinței oamenilor (Lewis Carrol, J. Swift, F, Rabelais). Editurile au fost cele care, dându-și seama de nevoile sufletești ale oamenilor, au încercat, fiecare printr-o ofertă variată menită să împlinească toate gusturile, să alimenteze permanent nevoia oamenilor de ficțiune, iar pe autori să îi încurajeze să scrie.

Editura All este cea care și-a numit colecția de cărți chiar Strada Ficțiunii, o stradă cu diverse sensuri, fie spre classic (vezi secțiunea clasic), fie spre contemporan (vezi secțiunea contemporan). Nici tendința anumitor cititori de a urma moda dictată de mass media nu a fost uitată, existând pentru aceștia secțiunea bestseller. Criteriu care leagă toate aceste secțiuni, cu autorii atât de diferiți, este cel al valorii. În secțiunea clasic se încearcă scoaterea la iveală a unor scrieri netraduse până acum în limba română sau reveniri asupra unor scriitori din secolul XX uitați sau ne luați în seamă la vremea respectivă. În secțiunea contemporan se încearcă o sincronicitate cu literatura universală, fiind publicați acei scriitori care se bucură la ora actuală de apreciere unanimă pe alte meleaguri.

O carte pe care am avut ocazia să o răsfoiesc este cea a lui Horațiu Mălăele Rătăciri, o carte care nu dezminte calitățile excepționale, hipnotizante, ale acestui actor. În fiecare rol jucat și-a pus o amprentă inimitabilă, fie că a fost vorba de șugubățul Scapino al lui Molière sau profesorul din Lecția lui Ionescu. Un actor al detaliilor, un actor care mizează pe gesturile aparent nesemnificative pe care le aduce în față, construindu-și din ele marea artă. Și în carte merge pe aceeași stradă personală, oferind aspecte din viață pe care doar le punctează (fără a intra în detalii), pentru ca în anumite momente cheie să intervină cu o ruptură neașteptată, venită parcă din vis, ruptură care dă savoare scrierilor.

Un actor pe care nu l-am citit dar mi-ar face plăcere să îl citesc, vine de pe un alt continent: Jerry Seinfield. Textele umoristice, pline de savoare, vorbesc despre aspecte ale vieții de zi cu zi, de multe ori scoțând în prim plan atitudini antisociale pe care noi le îngropăm. Nu se sfiește să spună lucrurilor pe nume (chiar dacă asta îl face să pară meschin), să critice obiceiurile oamenilor (societății), să evidențieze anumite goluri pe care guvernele le lasă în preajma noastră, goluri pe care datorită vietezei în care trăim, nu le băgăm în seamă.

Doi actori care folosesc în scris unul parabola și ludicul (Horațiu Mălăele), celălalt comunicarea frustă, ironia și autorionia (J. Seinfeld), doi actori de comedie care pășesc pe strada ficțiunii în pași diferiți. Pașii copilăriei sunt ai actorului român, pașii ștrengari ai actorului de peste ocean.

Strada ficțiunii (și mă refer acum la literatură) este singura care oferă libertate atât scriitorului cât și cititorului, creându-se chiar o lume paralelă celei reale, o alternativă virtuală, în care autorii se materializează oricât de departe s-ar situa perioada în care au trăit. Nu o dată am auzit oameni vorbind despre autori ca și când ar face parte din grupul lor de cunoștințe (ex. dragul de Voltaire, visătorul de Nichita). Oamenii se (re)îndreaptă spre anumite scrieri în funcție de starea lor sufletească: melancolia o găsesc reflectată la Bacovia, nevoia de poveste în cele 1001 de nopți sau frații Grimm, esoterismul transpus în experiențele cotidiene la Coelho, descrierile peisajelor din natură o regăsesc la Sadoveanu sau stările interioare mereu conflictuale la H. Hesse.

Editura All pune umărul la pavarea acestei străzi, la plantarea pe marginea ei a unor copaci viguroși, care să asigure oxigenul necesar visării noastre.
______________________________________________________
Acest articol a fost scris pentru concursul superblog2014
* sursa imaginilor all.ro