Noi şi în vis călătorim

Hai să mergem în vacanţă! am ţipat către ea şi ecoul a răspuns .... să mergem în vacanţă! Iubita era pe cealaltă parte a patului, foarte departe, privindu-mă în ochi dintr-o altă lume. Chiar dacă ţipam unul la altul, buzele noastre nu se mişcau. Cel puţin nu pentru a rosti ceva. Să mergem în vacanţă, mi-a răspuns ea, neîncetata de ea, printr-o sărutare. Ne-am rostogolit până la marginea patului, de unde am căzut, dărâmând noptiera pe caldarâmul de pe Tower Bridge.

Era ceaţă şi bruma, Tamisa se auzea gângurind, pe când noi ne materializam din ceaţă.

foto Ștefan Ciobanu

Ne-am ridicat în picioare şi, ţinându-ne de mână, am înaintat, hipnotizaţi de tăcere, vânt, umezeală și alte câteva nimicuri care ne făceau fericiți. Prin ceaţă se vedeau iahturi şi bărci ancorate la malul râului. Dacă ar fi fost oameni ne-ar fi făcut semne, dar nu era nimeni. Eram noi într-o vacanță specială.

Pe o bicicletă subţire, ca o foaie de hârtie, a venit spre noi un poliţist. Cu şapca aia în formă de ceapă neagră, a trecut claxonând. Nu era nimeni altcineva, din casele părăsite ne priveau doar perdelele. Este vacanţa noastră de vis, am spus fiecare în gândul lui fără ca celălalt să afle cândva. Am mers pe străzile Londrei, pustii ca în reveriile acelea ciudate pe care le povesteşti cunoscuţilor, ca în nuvelele misterioase, ca în filmele cu Sherlock Holmes. Am intrat în British Museum şi am admirat tablourile şi sălile mari, luminate puternic.

Un majordon a venit spre noi, păşind atent, regulat, aşa cum învăţase probabil la internat. Cu nişte mănuşi albe ca zăpada, ne-a spus solemn să îl urmăm până în pânzele albe. Ne-a urcat într-o diligenţă şi am pornit, 39 de cai trăgeau diligenţa ca un apartament matrimonial, în care noi ... .

Nu am avut curaj să ne uităm pe geam tot drumul dar, când am făcut-o, am văzut că eram în dreptul unui iglu imens, cât Casa Poporului. Mai mulţi eschimoşi ne-au întâmpinat, punând pe umerii noştri blănuri argintii. Soarele rece şi foarte luminos era sus ca o minge de ping-pong. Zăpada sclipea de parcă ar fi fost ascunse prin ea diamante. Localnicii ne-au învăţat un sărut nou (doar prin atingerea nasurilor), un fel nou de mâncare (un peşte imens în care era alt peşte, ceva mai mic, în care era un altul, din ce în ce mai mic, până dădeam de hamsii) şi cum să construim un iglu (spre seară am făcut unul cu trei camere, un hol imens şi bucătărie cu vedere la copcă). A doua zi (oricum, după o foarte lungă perioadă de timp), înfăşuraţi în blănuri, ne-au urcat într-o trăsură luuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuungă, trasă de 39 de câini lupi, şi am pornit. Am adormit cu stele deasupra frunţilor, şi sunetul saniei prin zăpada vie.

Când ne-am trezit, ne aşteptau nişte dromadere. Am trecut sute de dune, până am ajuns într-o oază, de unde am fost luaţi în primire de oameni îmbrăcaţi sumar, care cântau neîncetat din tot felul de instrumente de percuţie. Ne-au dus la o cascadă, cu o apă atât de rece de ne aminte de zăpada trecută.  Eram intr-o destinaţie exotică de vis, cu albastru la marginea galbenului Inisipul), cu mult verde deasupra capului (palmierii), si fructe la discreţie.

Un tip voinic ne-a învăţat să aruncăm suliţe după şopârle.

Am dormit într-o grotă. flăcările pâlpâiau încrustând pe pereţi trupurile noastre umbroase. Ne şopteam ceva despre următoarele noastre destinaţii turistice, şi ne-am dus în visul din vis, flămânzi după necunoscut.

Când ne-am trezit în vis din visul pe care îl aveam, am ieşit la plimbare. Am recunoscut imediat cărăruia care ducea la Babele şi Sfinx. Acolo am intrat printr-o crăpătură în formă de fulger (arătată cândva de un swami) şi am căzut, ca aruncaţi pe un tobogan, în râul Gange. În jurul nostru era un murmur de mantre continuu, venind de la oamenii de pe mal. Din clădirile coşcovite ni se ofereau statuete cu Shiva, Ganesha, Vishnu. De sub straiele zdrenţuite, un yoghin ne-a dat spre păstrare un mic tratat de Tantra Yoga, în coperţi de antilopă. Vin eu şi-l iau când o să am nevoie de el, a spus aruncându-se în Gange de la o trambulină mai înaltă decât cea de pe care a sărit Felix Baumgartner.

Apoi am alergat după tren să-l prindem. Era ultimul care ne ducea în vestul sălbatic, rotindu-se în aer ca un montagne russe. Nu am dat de indieni sau cowboys, am văzut doar marele canion, cum murmură spre noi cu formele sale inconfundabile. De sus a aterizat un balon albastru, în nacelă un tip bărbos, burtos, haios, forțos a strigat către noi Hai sus!

Când a început furtuna ne-a spus că suntem aşteptaţi, şi râdea pe sub mustăţile care parcă îi crescuseră până la genunchi. Apoi, până la pământ. Noaptea aprindeam torțe și râdeam de cei de jos, pentru că le prelungeam umbrele până hăt!

După ce a trecut furtuna, şi ne luam la întrecere cu păsările călătoare, tipul din nacelă a început să ne povestească despre starea vremii, drumurile accesibile sau blocate din oraş, dedicaţii muzicale, ştiri mondene, horoscop. Unul dintre noi a dat radioul mai încet şi am adormit îmbrăţişaţi în vagonul de dormit care ne ducea spre unul dintre sejururile noastre periodice din Paris. Noroc cu tine şi vizita ta pe siteul CND Turism – Vacanțe Speciale, i-am spus în timp ce mergeam alene pe Marele Zid Chinezesc.

_________________________________________________________

Acest articol a fost scris pentru concursul Superblog 2014